În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - aproape 1,1 milioane de femei şi aproximativ 675.000 de bărbaţi.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, cel mai întâlnit nume masculin este Constantin - 422.622, urmat de Cosmin - 116.727, Costel - 74.184, Costică - 23.698, Costin - 22.235 şi Costinel - 10.513.
Totodată, 830.439 de femei poartă numele de Elena; Ileana - 94.115; Lenuţa - 60.048; Constanţa - 39.350; Ilinca - 29.328; Constantina - 19.238.
Alte nume sărbătorite de Sfinţii Constantin şi Elena mai sunt:
- Constandina, Costica, Costina, Costinela, Ela, Eli, Ilenuş, Ilenuţa, Ilina, Leana, Leanca, Lena, Leni, Nuţa, Nuţi, Nuţica, Tanţa, Tanţi, Tănţica;
- Constandin, Constanţiu, Costache, Costea, Costeluş, Costi.
Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena
Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai, sunt primii împăraţi creştini. Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi "întocmai cu Apostolii".
Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, sunt sărbătoriţi de Biserică în ziua de 21 mai.
Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului. După moartea împăratului Constanţiu, în anul 306, armata l-a proclamat împărat pe fiul său, Constantin.
Pentru meritele sale şi mai ales pentru marile servicii aduse creştinismului, Biserica l-a cinstit în chip deosebit, trecându-l în rândul Sfinţilor şi numindu-l Cel întocmai cu Apostolii.
Din 324, Constantin a rămas singurul împărat al întregului Imperiu roman, până la moartea sa în 337. Creştinismul s-a bucurat de pace în tot Imperiul. Din religie nepermisă şi persecutată, creştinismul devine, după 313, de drept şi de fapt, 'religio licita', religie permisă.
Convertirea lui Constantin cel Mare a dat un nou curs istoriei universale, prin încercarea sa de a armoniza interesele superioare ale Imperiului roman cu interesele Bisericii creştine. (sursa: "Istoria Bisericească Universală" vol. I, 1987)
Iată ce spunea într-una din legile sale: "Mi-am propus mai întâi de a uni spiritele tuturor popoarelor, în una şi aceeaşi credinţă în privinţa dumnezeirii. Apoi, am dorit să scap universul de jugul sclaviei, sub care gemea. Mă convingeam că aş fi atât de fericit pentru a aduce pe oameni să aibe toţi pe acelaşi Dumnezeu. Această schimbare a religiei ar produce o altă schimbare în conducerea imperiului". (sursa: "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie - Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria), arată Agerpres.
Pentru a înţelege convertirea lui Constantin cel Mare la creştinism, ea, nu trebuie socotită ca fiind totală de la început.
"Este, fireşte, greu de cunoscut în intimitatea ei, evoluţia lui religioasă, dar este ştiut că o dată declarat pentru libertatea creştinismului, Constantin a progresat continuu, începând cu lupta cu Maxenţiu de la Pons Milvius din 28 octombrie 312 până la botezul lui în mai 337". ("Istoria Bisericească Universală" vol. I, 1987)
În tot acest timp, Împăratul Constantin s-a apropiat tot mai mult de creştinism şi s-a lăsat tot mai mult pătruns şi influenţat de el.
Că împăratul a fost influenţat de educaţia şi exemplul tatălui său Constanţiu, care s-a arătat tolerant cu creştinii, sau al mamei sale, Sfânta Elena, care a devenit o credincioasă devotată a lui Hristos, că l-a impresionat sfârşitul lui Galeriu şi al altor persecutori ai creştinilor, că era convins de nereuşita persecuţiilor şi de decadenţa progresivă a păgânismului se poate înţelege.
Aceste fapte reale nu infirmă însă sinceritatea convingerii sale. Schimbarea hotărâtoare a lui Constantin s-a produs în momentul psihologic din 312, în ajunul luptei cu Maxenţiu, când el atribuie victoria obţinută ajutorului lui Dumnezeu.
Politica religioasă a Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Politica sa religioasă este caracterizată mai ales de câteva fapte: actul de libertate religioasă de la Milan din 313; înfrângerea împăratului Liciniu, care iniţial tolerase creştinismul, devenind mai apoi persecutor al creştinilor; alegerea unei noi reşedinţe imperiale; convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325.
Prin edictul de la Milan, Constantin cel Mare asigura pentru viitor nu numai libertatea, ci şi victoria creştinismului în Imperiu. Din tolerant faţă de toate religiile, Constantin devine protector al creştinismului.
El ia una după alta măsuri favorabile Bisericii.
Încă de la început, în 313, împăratul scuteşte pe clericii creştini de obligaţia grea şi costisitoare a funcţiunilor municipale, favoare de care se bucurau preoţii păgâni, şefii iudeilor, medicii şi profesorii. El acordă subvenţii importante pentru întreţinerea clerului, spre a se putea ocupa numai cu slujirea bisericească.
Constantin cel Mare a început să înlăture din legile penale dispoziţii şi pedepse contrare spiritului creştinismului: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). S-a îmbunătăţit tratamentul în închisori, s-a uşurat situaţia sclavilor, recunoscându-se şi episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i proclama liberi, în biserică, în faţa credincioşilor.
S-au luat măsuri de protecţie şi de ajutor pentru săraci, orfani, văduve şi bolnavi. S-au adus restricţii luptelor de gladiatori şi s-au trimis condamnaţii la mine, în loc de asemenea lupte.
A fost modificată în spirit creştin legislaţia referitoare la căsătorie, la celibatari, la părinţii fără copii, s-a îngreunat divorţul, s-au pedepsit adulterul şi siluirea, s-a interzis aruncarea copiilor şi s-a îngrădit vinderea lor prin ajutoare date părinţilor săraci.
Sfântul Împărat Conslantin cel Mare a generalizat Duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, ca zi de repaus în Imperiu, în 321. În această zi, soldaţii asistau la slujbe.
Împăratul Constantin cel Mare a început încă de la 317 să bată şi monede cu monogramul creştin. După victoria finală asupra lui Liciniu în 323, emblemele păgâne încep să dispară, măsurile favorabile creştinismului se înmulţesc.
În funcţiunile înalte, el numea de preferinţă creştini. Funcţionarilor păgâni li s-a interzis aducerea de sacrificii. Cât priveşte cultul păgân, Constantin l-a tolerat, restrângându-1 însă treptat prin anumite măsuri. Cultul împăratului a pierdut sensul lui religios, păstrând mai mult semnificaţia lui politică: cinstirea autorităţii împăratului ca exponent al puterii Imperiului roman; templele dedicate lui devin localuri publice, fără statui şi fără sacrificii. Cultele unite cu imoralitatea şi cu înşelătoria au fost interzise.
Împăratul şi membrii familiei sale, mama sa Elena, soţia sa Fausta, sora sa Anastasia, fiica sa Constantina, dădeau episcopilor îndemnuri şi mijloace materiale ca să repare bisericile sau să ridice altele mai mari. La Ierusalim şi în alte locuri din Palestina, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, la Roma şi în alte oraşe, s-au ridicat biserici măreţe.
Unele greşeli ale împăratului nu pot face însă să i se uite meritele
Fără sprijinul său, creştinismul ar fi avut să sufere încă mult, ereziile hristologice, apărute chiar în timpul său, ar fi destrămat Biserica, păgânismul ar fi rezistat încă mult cu ajutorul statului, mahomedanismul ar fi găsit creştinismul fără protecţia unui stat mare şi puternic. Cu ajutorul împăratului, Biserica creştină a intrat într-un Ťsecol de aurť.
El a pus însă asprime în unele din actele sale de suveran, a pedepsit sângeros, pentru motive de infidelitate politică şi pentru acte de trădare de stat, s-a lăsat influenţat de unii curtezani şi de arieni, a ezitat în unele chestiuni bisericeşti, şi-a amânat Botezul până aproape de moarte.
Împăratul Constantin cel Mare domnea într-o situaţie grea, în care, fără energie şi fără măsuri de apărare, tronul lui şi unitatea statului erau ameninţate. Greşelile politicii lui bisericeşti se datoresc mai mult ierarhilor care l-au influenţat şi l-au sfătuit, cum a fost Eusebiu al Nicomidiei. În ceea ce priveşte Botezul, în vremea sa acesta era amânat de mulţi catehumeni cu anii.
După moartea sa la tron au urmat cei trei fii ai săi, Constantin II (337-340), Constanţiu (337-361), Constans (337-350). Din 350, Constanţiu a domnit singur ca împărat până la 361, când i-a urmat Iulian Apostatul (361-363), care a încercat zadarnic să facă din nou din religia greco-romană, o religie favorizată a Imperiului, declanşând din nou persecuţii dure împotrive creştinilor. (surse: "Istoria Bisericească Universală" vol. I (1-1054), Preot prof. dr. Ioan Rămureanu, Preot prof. dr. Milan Şesan, Preot prof. dr. Teodor Bodogae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987; "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996)
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!