Acum la Digi FM Alex Vidia DRAKE FEAT WIZ KID & KYLA - One Dance

A devenit președinte, dar crede că a făcut două greșeli în campania electorală. Nicușor Dan: "Am construit negativul contracandidaților cu întârziere"

Nicușor Dan
Nicușor Dan / Foto: Profimedia

Nicușor Dan a reușit să-i convingă pe 53,6% din românii care au ieșit la vot să-l aleagă președinte în detrimentul contracandidatului său, George Simion. Deși campania lui electorală din turul doi i-a adus victoria, fostul primar al Capitalei consideră că a făcut două greșeli importante în această perioadă, una dintre ele fiind că nu a scos în evidență, mai devreme, părțile negative ale contracandidaților lui.

Invitat la B1 Tv în prima lui zi ca președinte ales și chestionat despre cel mai greu moment din această campanie electorală, Nicușor Dan a răspuns: „Eu am făcut două mari greșeli. Prima greșeală mare este că am vorbit de program foarte târziu, deci ar fi trebuit să vorbesc de program cam cu o lună înainte de a vorbi cu adevărat, și a doua greșeală pe care am făcut-o este că nu am construit negativul contracandidaților și în turul întâi și în turul doi, decât cu câteva săptămâni, respectiv, zile întârziere. Adică ce ați văzut dumneavoastră la dezbaterea de la Euronews, eu trebuia să vin de luni cu asta și nu l-am avut, adică a trebuit să improvizăm”.

George Simion a fost pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproape 41% din voturi, în timp ce Nicușor Dan a avut aproape jumătate din acest procent. Legat de ideea recuperării acestui decalaj, Dan a declarat: “La început, m-am temut, bineînțeles. În ziua de luni, când am văzut rezultatele, m-am temut, dar bineînțeles că suntem persoane autoreflexive, ne uităm la ce e în jurul nostru, dar sarcina mea, în numele a două milioane de oameni care m-au votat în turul întâi, era să lupt. Asta era ce trebuia eu să fac”.

În turul doi al alegerilor prezidențiale 2025, la urne s-au prezentat peste 11,6 milioane de români din țară și din diaspora. Dintre aceștia, 6,1 milioane l-au ales pe Nicușor Dan (53,6%) și 5,3 milioane pe George Simion (46,4%).

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
KV Parteneri - DIGI FM_4x5web
Cel mai mare eveniment de diversitate și incluziune din România are...
parlamentul romaniei
Sașe deputați POT și-au dat demisia din partid: "Direcția impusă de...
george simion (9)
Reacții după ce George Simion a spus că a recunoscut victoria lui...
Pe aceeași temă
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: Apreciez mesajul transmis de Ambasada SUA. Vreau să-i asigur pe toţi americanii...
dominic fritz
Dominic Fritz cere AUR să recunoască „fără echivoc” legitimitatea preşedintelui ales, Nicuşor...
George Simion și Gigi Becali
Gigi Becali, după ce George Simion a spus că va contesta rezultatul alegerilor prezidențiale...
Nicușor Dan
Fost antrenor al echipei SUA la Olimpiada de Matematică, despre Nicuşor Dan: „Amabil şi...
Te-ar putea interesa și
Volodimir Zelenski / Profimedia
Zelenski l-a invitat pe Nicușor Dan să viziteze Ucraina: "Respectăm România şi alegerea...
ion iliescu
Ion Iliescu, mesaj de felicitare pentru Nicușor Dan: "Victoria dumneavoastră exprimă o...
Nicusor Dan a vorbit cu Mark Rutte
Mark Rutte a discutat la telefon cu Nicuşor Dan şi susţine că aşteaptă să colaboreze cu el în...
Rome, institutional visit of the Prime Minister of Canada, Mark Carney to Italy.
Giorgia Meloni îl felicită pe Nicuşor Dan: „Sunt convinsă că vom putea construi o colaborare...
Partenerii noștri
DigiSport ”E prima mea opțiune”. Elias Charalambous a făcut anunțul despre viitorul său. Mai are contract cu FCSB până la 30 iunie
”E prima mea opțiune”. Elias Charalambous a făcut anunțul despre viitorul...
PeRoz Mirabela Grădinaru, despre relația lui Nicușor Dan cu cei doi copii ai lor: "Este una pe care eu mi-aș fi dorit să o am cu tatăl meu"
Mirabela Grădinaru, despre relația lui Nicușor Dan cu cei doi copii ai...
Film Now Pe Kate Winslet o știe o lume întreagă. A venit rândul fiicei ei să strălucească la Cannes. Mia Threapleton are 24 de ani
Pe Kate Winslet o știe o lume întreagă. A venit rândul fiicei ei să...
Digi World Care este diferența dintre solstițiu și echinocțiu. Ce sunt și de ce marchează începutul anotimpurilor
Care este diferența dintre solstițiu și echinocțiu. Ce sunt și de ce...
ProFM Roxana Nemeș e însărcinată cu gemeni și a aflat și sexul copiilor: "Tot ce am visat și chiar mai mult"
Roxana Nemeș e însărcinată cu gemeni și a aflat și sexul copiilor: "Tot ce...
Digi Life FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs...
Trump announces he has selected the path forward for his ambitious Golden Dome missile defense shield
Cine este Darryl Nirenberg, nominalizat de Trump pentru a deveni...
Anamaria Gavrilă, însoțită de George Simion
Anamaria Gavrilă, după ce mai mulți deputați POT și-au dat demisia din...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Noua statuie de ceară a Prințesei Kate, prezentată oficial la Madame Tussauds Londra/ Profimedia
Noua statuie de ceară a Prințesei Kate, prezentată oficial la Madame Tussauds Londra...
Taku Eto/ Profimedia
Ministrul japonez al Agriculturii demisionează în urma unei gafe cu privire la orez, aliment...
George Simion
George Simion susține că în Republica Moldova au votat persoane decedate pentru Nicușor Dan...
Novak Djokovic of Serbia in action against Matteo Arnaldi the Mutua Madrid Open at La Caja Magica on April 26, 2025 in Madrid, Spain
Djokovic: „În acest moment, nu am nevoie de un antrenor”. De ce a întrerupt colaborarea cu...